Adresa: Craiova, str. Corneliu Coposu nr. 107
Telefon: 0251/524.424
Şef Centru: Golgojan Ionica Irina
Scopul serviciului social
Scopul serviciului social Centrul de plasament “Prichindel” este asigurarea accesului copilului cu dizabilități, cu vârsta cuprinsă între 0 și 6 ani, lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinților săi, cu dependență de îngrijiri în servicii de tip rezidențial specializate și pentru care s-a instituit o măsură de protecție specială, la servicii specializate de găzduire, îngrijire, asistență medicală de specialitate, educație și pregătire în vederea reintegrării sau integrării familiale și integrării/includerii sociale.
Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 2 ani, poate fi dispus într-un serviciu de tip rezidenţial numai în situaţia în care acesta prezintă handicapuri severe, cu dependenţă de îngrijiri în servicii specializate.
Dezvoltarea copilului în cadrul centrului este asigurată prin condiţii cât mai apropiate de mediul familial, baza materială şi logistică fiind completată şi modernizată cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Dolj, prin bugetul alocat DGASPC Dolj.
Centrul funcţionează într-o clădire în regim de construcţie parter, spaţiile având următoarea destinaţie: dormitoare, cameră de terapie ludică, cameră de primire a copiilor, izolatoare pe grupe de vârstă, spaţiu pentru prepararea, păstrarea şi servirea mesei, spaţiu pentru curăţarea si igienizarea lenjeriei de pat si de corp, spaţii administrative.
Centrul este mobilat şi amenajat adecvat nevoilor copiilor, ţinând cont de numărul, vârsta şi de gradul de maturitate al acestora.
Centrul de Plasament “Prichindel” asigură fiecărui copil rezident:
-primire şi găzduire.
Fiecare copil beneficiază de un spaţiu propriu într-un dormitor – pat propriu cu saltea, curat şi confortabil, dotat cu echipamentele necesare. Mobilierul este adecvat nevoilor şi vârstei beneficiarilor. Fiecare dormitor are în dotare o anexă prevăzută cu: chiuvetă, cădiţă de baie, dulap pentru materiale igienico-sanitare, dulap pentru echipament
-îngrijire şi întreţinere zilnică într-un cadru de viaţă cât mai asemănător mediului din familie;
-alimentaţie corespunzătoare vârstei.
Copiilor li se asigură o alimentaţie corespunzătoare din punct de vedere calitativ şi cantitativ, adaptată nevoilor legate de dietă.
-asistenţă medicală generală adaptată permanent la nevoile individuale ale copiilor;
Centrul asigură condiţiile necesare pentru identificarea şi evaluarea permanentă a nevoilor fizice, emoţionale şi de sănătate ale fiecărui copil, măsurile corespunzătoare pentru satisfacerea acestor nevoi, precum şi pentru asigurarea igienei personale, supravegherea şi menţinerea stării de sănătate.
Tratamentul medical al infecţiilor intercurente şi administrarea medicamentelor se realizează de către personalul medical al centrului (asistente medicale) în condiţii de supervizare din partea medicului care coordonează implementarea măsurilor de sănătate pe termen scurt, mediu şi lung.
În funcţie de patologia fiecărui copil, se apelează la consultaţii de specialitate care sunt efectuate în cadrul unităţilor sanitare din judeţ şi chiar din ţară.
-educaţie pentru învăţarea şi aplicarea deprinderilor pentru viaţă independentă (relative faţă de propria persoană şi la mediul de viaţă).
-programe de recuperare adaptate nevoilor individuale ale copiilor;
-un climat afectiv favorabil dezvoltării personalităţii complexe a copilului;
-activităţi de grup şi programe individualizate pentru fiecare copil;
-observarea şi evaluarea sistematică a evoluţiei fiecărui copil.